Povești cu mărțișoare. Profil de scriitoare Arthur

0
290

Lavinia Braniște: Îmi aduc aminte de o pungă imensă, unde erau amestecate mărțișoare vechi și noi, broșe, nasturi și tot felul de alte obiecte mici. Îmi aduc aminte ce aventură era să descâlcim șnururile încurcate și ciufulite, dar pentru ce anume le descurcam nu mai știu exact, eram prea mică pe atunci.
(…) Pot să spun că tocmai am terminat un episod nou din Rostogol, iar ideile și resursele mele privind scrisul pentru copii merg deocamdată în direcția acestei serii cu porcușorul. În momentul acesta tot ce-mi imaginez, îmi imaginez pentru personajele de acolo.
 
Lavinia Braniște a publicat la Editura Arthur seria cu purcelușul Rostogol, primul volum, Rostogol merge acasă, câștigând premiul pentru secțiunea 0–7 ani din cadrul Trofeului Arthur, ediția 2014). Anatol și Gregor la aeroport a apărut la Vlad și Cartea cu Genius, 2018.
 
Adina Popescu: Am multe povești legate de mărtișoare, din clasele primare. Odată am regăsit într-o cutie cu flecuștețe câteva mărțișoare din anii 80 care mi-au stârnit nostalgii și mi-au reamintit de un adevărat ritual.
(…) Mărțișorul primit de la cea mai bună prietenă se prindea obligatoriu în piept în secunda doi. Și se purta cu mândrie. Apoi, venea tovarășa în clasă și vânzoleala înceta, ultimele mărțișoare se împărțeau pe sub bănci. Se așeza la catedră și aștepta, pentru că știa ce urmează. Ne perindam pe rând fiecare cu plicul. Aduceam „prinosul de recunoștință”. Tovarășa zâmbea cu înțelegere, de întâi martie nu ne asculta și nu ne punea note. Avea și ea un mărțișor mare în piept, iar noi, fetele ne întrebam de la cine o fi fost. De la soțul ei? De la fiică?
 
Trilogia fantastică O istorie secretă a Ţării Vampirilor scrisă de Adina Popescu a câştigat în 2013 Marele Premiu al concursului Trofeul Arthur. A fost publicat primul volum, Cartea Pricoliciului, iar al doilea, Cartea fetiței-vampir este în curs de apariție. Autoarea a mai publicat la Editura Arthur 8 povestiri de pe Calea Moșilor.
 
Raluca Poenaru: Îl știți pe băiatul ăla cu ochii verzi? Ăla care era cel mai bun la matematică și la sport, care era funny și cool și dădea mărțișoare numai fetelor cu părul lung sau habar n-am după ce alt criteriu? Îl știți, da? Ei bine, prin clasa a doua, cred, băiatul ăsta cu ochii verzi mi-a dat și mie un mărțișor! Mică și slabă, am încremenit lipită de banca pe care stăteam. Dar pe dinăuntru, am zburat până sus la cer! Ca rața! Că mărțișorul de la el era o rață de ceramică! Cu șnur răsucit, alb cu roșu!
Raluca Poenaru a scris Pericol (câștigătoarea Marelui Premiu Trofeul Arthur, Ediția a V-a) și Plufii (Vlad și Cartea cu Genius, 2019)
 
Au mai povestit Corina Dascălu (autoarea și ilustratoarea cărții Alfred, un monstru mult prea simplu) și Alis Popa (autoarea cărții Aventurile piratului Ket). Citește toate interviurile pe blogul editurii Arthur!