Mihai Căldăraru Directorul Executiv al Direcției Generale de Asistență Socială AEDOPS a Municipiului București în vizită la locuințele sociale din Prelungirea Ghencea.

0
119

Nicuşor Dan anunţă că Direcţia Generală de Asistenţă Socială a plătit 64.400.808 lei către Compania Municipală Imobiliară, pentru a aduce în patrimoniul Primăriei Capitalei blocul de locuinţe sociale din Prelungirea Ghencea

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă vineri că Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti a făcut plata în valoare de 64.400.808 lei către Compania Municipală Imobiliară pentru a aduce în patrimoniul Primăriei Capitalei blocul de locuinţe sociale din Prelungirea Ghencea, astfel încât să finalizeze lucrările la acest imobil. Primarul arată că întregul demers este un efort bugetar imens, însă este necesar pentru a repara greşeli ale administraţiei precedente, care a alocat locuinţe inexistente, într-un bloc aflat în stadiu incipient de construcţie, unui număr de 114 familii defavorizate, doar pentru a obţine capital de imagine.

”Astăzi am finalizat un demers început în urmă cu un an şi jumătate, când am inclus în proiectul de buget al DGASMB pe anul 2023 şi achiziţia blocului de locuinţe sociale din Prelungirea Ghencea nr. 322-326. Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti a făcut plata în valoare de 64.400.808 lei către Compania Municipală Imobiliară pentru a aduce în patrimoniul Primăriei Capitalei blocul de locuinţe sociale din Prelungirea Ghencea, astfel încât să finalizăm lucrările la acest imobil”, anunţă primarul Capitalei.

Nicuşor Dan precizează că. după finalizarea procedurilor pentru transferarea documentelor între companie şi DGASMB, vor face o evaluare a stadiului în care se află blocul, vor stabili care sunt lucrările rămase de executat şi vor elabora un nou proiect tehnic pentru obţinerea autorizaţiei de construire.

După încheierea acestor etape, vom demara lucrările de execuţie pentru finalizarea imobilului. Întregul demers este un efort bugetar imens, însă este necesar pentru a repara greşeli ale administraţiei precedente, care a alocat locuinţe inexistente, într-un bloc aflat în stadiu incipient de construcţie, unui număr de 114 familii defavorizate, doar pentru a obţine capital de imagine”, mai spune primarul.