Trofeul a fost înmânat directorului general Catena, Alina Marinescu, prezentă la gală alături de directorul general Tonica Group, Otilia Ostroțki.
„În numele doamnei preşedinte Anca Vlad, doresc să mulţumesc revistei Forbes și dumneavoastră pentru acest premiu care reprezintă o mare onoare. Eu şi echipa mea suntem mândri că avem alături o personalitate feminină aşa cum este doamna Anca Vlad. Vă mulţumim tuturor şi le felicităm pe toate doamnele premiate în această seară!”, a declarat Alina Marinescu.
Anca Vlad este fondatoarea unuia dintre cele mai puternice grupuri din domeniul farmaceutic, Fildas-Catena având în prezent peste 6.400 de angajați. Catena este rețeaua de farmacii numărul 1 în retailul farmaceutic, iar Fildas Trading al doilea cel mai mare distribuitor de profil din România.
„Într-o piață concurențială, aflată mereu sub presiunea și restricțiile legislației medicale și farmaceutice, creșterea cifrei de afaceri de la an la an, cu câte două cifre procentuale, așa cum s-a întâmplat cu firmele din cadrul grupului deținut de Anca Vlad, reprezintă o performanță deosebită” – a fost argumentul „Forbes România” la acordarea distincției pentru Cea mai influentă personalitate din business.
Galele anuale Forbes Woman celebrează munca şi performanţele acelor femei din România care sunt modele autentice, puternice, demne de urmat, fie că s-au făcut cunoscute în mediul de afaceri, în politică, filantropie, relații publice, educație sau sport.
Cea de-a VIII-a ediţie a Galei a reprezentat modul prin care se recunoaște implicarea femeilor și rolul lor activ într-un mediu de afaceri aflat în continuă dezvoltare, dar și lansarea celei mai noi ediții a Topului „Forbes 50 Cele Mai Influente Femei din România”, ce le aduce în prim-plan pe acele doamne care contează în societatea românească nu doar prin puterea financiară, ci și prin capacitatea de a influența lucrurile în bine.
În deschiderea evenimentului prezentat de Bogdan Miu, au vorbit Raluca Michailov, director general BP Publishing Media (Forbes Magazine) și Ionuț Bonoiu, redactor-șef Forbes România.
„La nivel mondial, femeile conduc guverne și companii, gestionează bugete și au un rol activ în mai multe sfere de influență” – au motivat organizatorii. „Această Gală de premiere nu a fost doar modul prin care Forbes România recunoaște implicarea femeilor și rolul lor activ într-un mediu de afaceri în continuă dezvoltare, fiind totodată și reflectarea celei de-a opta ediții a Topului 50 cele mai influente femei din România, publicat de Forbes România. Aplaudăm acele femei care au știut să își impună numele în cele mai importante medii, fie că e vorba de politică, de zona artistică sau creativă, cu alte cuvinte – cele care au spart clișee. Câștigătoarele Galei Forbes Woman sunt exclusiv exemple feminine de inspirație, perseverență, inovație și spirit antreprenorial”.