Trend Consult și Ascendia își unesc forțele și lansează cursurile online eJourneys

0
1044

Parteneriatul presupune construirea și distribuirea de cursuri online care vizează schimbări concrete, specifice, în comportamentul oamenilor. Atenția noastră nu se îndreaptă în principal către teorii și transfer de cunoștințe, ci mai ales către a pune la dispoziția cursanților exemple de comportamente și instrumente care să fie ușor transferabile în practica de zi cu zi. Respectăm timpul consumatorilor de astfel de programe, de aceea una dintre prioritățile noastre în dezvoltare a fost aceea de a creea module practice, scurte, intensive și la obiect.
 
 “Există de ceva vreme ideea acestui parteneriat și aveam de gând să lansăm cursurile în acest an, însă criza prin care trecem ne-a forțat să ne regândim strategia și să accelerăm procesul lansării, ca să putem veni cât mai rapid și eficient în ajutorul organizațiilor mici și mari și a oamenilor, care doresc o adaptare cât mai rapidă la noua situație. Modulele actuale sunt menite să ofere un ajutor imediat tuturor organizațiilor și proiectul își propune să implementeze online trainingul și în România, la scară largă.” (Declară Andrei Ristea, Managing Partner Trend)
 
Toate modulele pe care le-am construit și continuăm să le construim urmează succesiunea descoperire – conceptualizare – aplicare în practică printr-un conținut on-line interactiv, prietenos și accesibil, în limba română.
 
“Ascendia participă la dezvoltarea proiectului în special cu capabilitatea de a susține, prin tehnologia specifică, realizarea rapidă a unor module cu un grad ridicat de interactivitate și aliniate cu tendințele actuale în zona de online training, oferind totodată, companiilor care nu au platforme de tip Learning Management Systems, platforma proprietară CoffeeLMS. Putem așadar oferi o soluție eLearning completă.” (Declară Cosmin Mălureanu, CEO Ascendia)
 
Împreună dorim să contribuim la eforturile industriilor autohtone de a trece cu success peste perioada de criză. Acesta este și motivul pentru care am accelerat lansarea parteneriatului și a cursurilor online pe care le aveam în pregătire.