Asociația Pentru Protecția Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse „Sf. Mina” având Și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Familiei din cadrul ONG-ului, prin reprezentantul legal — Președinte și Director General, dl. Daniel Norbert Ștefan — informează opinia publică următoarele:
În ultima perioadă, am primit numeroase solicitări din partea cetățenilor români, în special din sectoarele 2 și 3 ale Municipiului București, referitoare la diverse situații sociale dificile și probleme nerezolvate de către instituțiile publice competente, precum:
DGASPC Sector 2 și DGASPC Sector 3
Direcțiile Publice de Evidență a Persoanelor din aceleași sectoare
Constatăm, cu regret, că multe dintre aceste instituții nu oferă sprijinul necesar cetățenilor, iar numeroase persoane aflate în dificultate sunt tratate cu lipsă de respect sau amânate nejustificat, fără soluționarea problemelor lor sociale și juridice.
Asociația Pentru Protecția Familiei Tineretului Și Egalității De Șanse Sf”Mina având Și Direcția Generală De Asistență Socială Și Protecția Familiei Din Cadrul ONG noastră a întreprins demersurile legale necesare pentru a sprijini aceste familii și persoane vulnerabile, acționând în spiritul egalității de șanse, respectului față de demnitatea umană și bunei colaborări cu autoritățile publice locale și centrale.
Îi încurajăm pe toți cei care întâmpină dificultăți similare să ne contacteze pentru sprijin și consiliere.
📩 Date de contact:
dgaspfbucuresti12@gmail.com
asociatiapentruprotectiafamili@gmail.com
norbertstefandaniel3@gmail.com
📞 Telefon: 0738 366 666
Asociația Pentru Protecția Familiei Tineretului Și Egalității De Șanse „Sf. Mina” având Și Direcția Generală De Asistență Socială Și Protecția Familiei Din Cadrul ONG va continua să depună eforturi pentru rezolvarea problemelor juridice și sociale ale tuturor cetățenilor care ne solicită ajutorul.
Cu stimă și considerație,
Daniel Norbert Stefan
Președinte și Director General
Asociația Pentru Protecția Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse „Sf. Mina” având Și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Familiei din cadrul ONG –




