Printre cele mai reciclate echipamente electrice s-au numărat televizoarele (30%), monitoarele și unitățile PC (18%) și frigiderele (7%), dar și sute de mașini de spălat, aspiratoare, storcătoare, și alte electrocasnice și aparate electrice uzate sau defecte. Printre localitățile din care s-au colectat cantități record de DEEE-uri, sunt fruntașe orașe mari precum Tulcea, Târgu Jiu, Caracal, Râmnicu Vâlcea, dar și localități mai mici ca Bălan (Harghita) și Hârșova.
<<„România Reciclează” a devenit, în doar 6 luni, un program funcțional de colectare în care populația predă aparatura veche spre reciclare: de la 30 de tone colectate din 22 de localități în prima ediție, am ajuns într-un timp record la 100 de localități și 150 de tone de DEEE. Sprijinul și comunicarea susținută de autoritățile locale, cărora le mulțumim, ne-au ajutat să deservim aproape 1 milion de români.
Ne așteptăm ca în ediția a 3-a să atingem noi recorduri, iar primăriile dornice să se alăture acestei mișcări naționale își pot exprima interesul pentru participarea în programul din 2019>> – a declarat Roxana Puia , PR manager al Asociației Environ.
Scopul programului „România Reciclează” este să potențeze cantitățile reduse de echipamente electrice și casnice uzate și defecte (DEEE) trimise către reciclare, în vederea onorării angajamentelor luate de țara noastră pentru protecția mediului și protejarea sănătății cetățenilor. Potrivit recomandărilor Comisiei Europene, centrele municipale de colectare constituie un canal cheie de colectare în sistemul de management al deșeurilor, iar organizarea campaniilor naționale de conștientizare sunt o măsură necesară pentru îmbunătățirea ratelor de colectare.
Campania itinerantă dedicată colectării echipamentelor electrice și electronice uzate din mediul urban și rural va continua și în 2019. „România Reciclează” se adresează locuitorilor, persoane fizice din localitățile participante, instituind un mecanism de premiere a participanților. Colectarea separată și reciclarea deșeurilor la nivelul fiecărei comunități are în primul rând un puternic caracter de reponsabilitate socială și simultan, avantaje economice imediate prin acordarea bonificației la predarea deșeurilor.
Conform prevederilor OUG nr.5/2015, autoritățile locale au obligația de a asigura colectarea DEEE-urilor provenite de la gospodăriile particulare prin centre fixe de colectare, puncte mobile de colectare (un centru la 50.000 de locuitori, dar nu mai puțin de un centru pe localitate) sau colectarea periodică cu operatori desemnați.
Pentru cea de-a treia ediție a campaniei ,,România Reciclează”, primăriile se pot înscrie prin e-mail la adresa office@environ.ro sau pe www.reciclamimpreuna.ro