Festivalul anunţă o nouă serie de nume importante ale bluesului autohton şi internaţional care au acceptat invitaţia de a se alătura ediţiei 2019. Cel mai cunoscut bluesman român, AG Weinberger, va urca pe scena festivalului într-o formulă inedită de band, alături de care va aduce la Brezoi piesele de pe cel mai nou album, ReBorn, lansat în noiembrie 2018. Considerat de către critici Mr. Blues al României și de către legendarul B.B. King un chitarist carismatic de cea mai înaltă clasă, AG Weinberger este singurul artist de blues şi jazz din România selectat pentru nominalizare la 7 categorii la Premiile Grammy, decorat în 2011 cu Ordinul Cultural în grad de Cavaler.
Un alt artist important ce a confirmat participarea la OABFB 2019 este Leon Beal, pe care vom avea plăcerea de a-l asculta concertând alături de Sax Gordon şi Luca Giordano Band. Timişoreanca Amalia Gaiţă a început să cânte de la 6 ani, fiind implicată în numeroase proiecte interesante. A devenit cunoscută pentru colaborările sale cu Teo Milea şi şi-a lansat discul de debut, Melting Sun, la sfârşitul anului 2017. Amalia va fi si ea prezentă pe scena Open Air Blues Festival, Brezoi 2019.
Abonamentele cu discount special Early Bird s-au epuizat, însă organizatorii au decis ca în perioada 1 – 8 martie să suplimenteze numărul acestora prin pachetul Spring: pentru minim 2 abonamente achiziţionate preţul va rămâne 150 lei/abonament (în limita numărului de abonamente suplimentate). Preţul normal al unui abonament în acest moment este 200 lei şi va rămâne fix până pe 1 iulie 2019. Biletele de o zi în presale s-au epuizat şi ele, mai sunt disponibile bilete la preţ Sale în valoare de 75 lei. La preţurile menţionate se adaugă comisionul companiilor de ticketing.
Biletele se găsesc în format electronic pe entertix.ro, iabilet.ro, myticket.ro, precum şi în reţeaua fizică Entertix: librariile Cărtureşti şi Hypermarketurile Carrefour şi în reţeaua fizică Iabilet: Magazinele Flanco, Diverta, Hard Rock Cafe, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (în intervalul orar: 18:00-22:00), Berăria H, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Agenţiile Perfect Tour, Magazinele Uman, sediul librăriei Libmag (Bulevardul I.C. Bratianu, nr. 6, Sector 3), Casa de balet şi pe terminalele Selfpay din toată ţara.
Open Air Blues Festival Brezoi, unul dintre cele mai cunoscute şi iubite festivaluri de bluesdin ţară, îşi deschide porţile în perioada 18 – 21 iulie 2019 venind în întâmpinarea publicului cu un lineup de excepţie. Beth Hart, Eb Davis & The Superband, Oscar Benton, Ana Popovicsi Jonathon Boogie Long sunt doar câteva din numele mari care vor urca pe scena Open Air Blues Festival Brezoi 2019.