Ministerul Afacerilor Externe celebrează Ziua Internațională a Francofoniei

0
306

În cadrul lunii internaționale a Francofoniei, România a avut privilegiul de a fi gazda primei vizite efectuate de noul Secretar General al Francofoniei, doamna Louise Mushikiwabo, într-o țară central și est-europeană membră a Organizației Internaționale a Francofoniei. De asemenea, în 2019 marcăm 25 de ani de când Agenția Internațională a Francofoniei – direcția pentru Europa Centrală și de Est (AUF-ECO) funcționează la București.
Pentru a marca luna internațională a francofoniei, ministrul afacerilor externe a găzduit o întâlnire festivă cu membrii Grupului Ambasadelor, Institutelor și delegațiilor francofone din România (GADIF), cu participarea Secretarului General al OIF. De asemenea, MAE contribuie la organizarea unor manifestări artistice și culturale, în cooperare cu instituții românești și cu misiuni diplomatice din state francofone, derulate sub sloganul „En français, s’il vous plaît J‟.
MAE exprimă speranța că celebrarea Zilei Internaționale a Francofoniei va oferi o motivație în plus pentru ca generația tânără să îmbrățișeze cu și mai multă convingere limba franceză, având în vedere mizele importante pe care o limbă vorbită pe cinci continente le are pentru viitorul celor care vor să interacționeze cu mediile politice, economice, de afaceri și culturale din întreaga lume.
Informații suplimentare:
La 20 martie, 88 de membri, asociați și observatori ai Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) de pe cinci continente aniversează Ziua Internațională a Francofoniei, moment care marchează crearea francofoniei instituționale, în 1970, prin semnarea Tratatului de la Niamey.
În 1991 România a obţinut statut de observator, iar din 1993 este membru cu drepturi depline al Francofoniei instituţionale (Organizaţia Internaţională a Francofoniei – OIF). Statutul de membru OIF, împreună cu vocaţia sa francofonă şi francofilă de tradiţie, i-au permis țării noastre consolidarea dimensiunii globale a cooperării sale internaţionale, în condiţiile reprezentării trans-continentale a Francofoniei.
Cel de-al XI-lea Sommet al Francofoniei, organizat la Bucureşti, la 25-29 septembrie 2006, a adoptat documente importante, precum Declaraţia de la Bucureşti sau Vademecum-ul privind utilizarea limbii franceze în organizații internaționale. România a fost desemnată de OIF, în 2007, „stat-far” al Francofoniei pentru Europa Centrală şi de Est.
În 2017 a avut loc la București Conferința Femeilor Francofone, manifestare derulată sub înaltul patronaj al Președintelui României, care a reunit personalități din cinci continente și a adoptat „Apelul de la București”, document fondator pentru Strategia privind egalitatea de gen, document adoptat la Sommet-ul de la Erevan.
În 2019 România va fi gazda unor manifestări internaționale reunite sub titlul IDNEUF 4, care se vor concentra asupra dezvoltării digitale în mediul universitar din statele francofone, organizate de Guvernul României, OIF și Agenția Universitară a Francofoniei, sub înaltul patronaj al Președintelui României.
Direcţia Purtător de Cuvânt şi Comunicare
Tel.: +40 21 431 1377
Mobil: +40 721 270 845
Web: www.mae.ro (http://www.mae.ro/)
E-mail: presa@mae.ro