Ne aflăm în mijlocul perioadei estivale, moment prielnic pentru că familiile și grupurile de prieteni să-și planifice concediile sau chiar să se afle deja pe litoral sau în zona montană. O mare parte dintre turișți preferă varianta de trasport aeriană, însă cei care se deplasează pe teritoriul țării natale aleg mașîna, chiar dacă este mai puțin confortabilă și necesită mai mult timp de deplasare. Cu ajutorul vehiculului te poți deplasa oriunde, oricând, fără să depinzi de mijloace de transport în comun și totodată ai ocazia să vezi peisaje, clădiri și monumente în drumul tău.
Alegerea automobilului în schimbul avionului, mai ales pentru drumurile lungi, vine cu responsabilitate mărită, întrucât trebuie să fii atent la toate obstacolele de pe carosabil, dar poate fi și mai costisitor deoarece trebuie să o duci la un service auto care să îți confirme faptul că este în perfectă stare de funcționare și cu care poți călători mai mulți kilometri fără probleme.
Nimeni nu își dorește că atunci când se află la mii de kilometri distanță să aibă parte de defecțiuni tehnice sau pene de roată, de aceea este foarte important să te pregăteșți înainte de o astfel de călătorie cu toate cele necesare pentru a evita momente neplăcute. Societatea de Tractări Auto, RomTractari, îți stă la dispoziție în program Non-Stop, indiferent de locația ta pentru a te ajuta să îți continui vacanța.
Cum îți poți pregăți mașîna pentru vacanță? În primul rând, verificarea la service-ul auto este esențială. În majoritatea cazurilor, șoferii își duc mașina la verificări doar când sunt pe punctul de a face Inspecția Tehnică Periodică, aceasta necesită îmbunătățiri sau a fost implicată într-un accident. Noi te sfătuim că odată ce ți-ai programat zilele de concediu să apelezi mecanicul auto pentru a te asigura că vehiculul e pregătit să ruleze sute, poate chiar mii de kilometri în cazul în care părăsiți țara. Recomandările specialiștilor te vor ajuta să înțelegi dacă automobilul este gata de drum sau trebuie să optezi către altă variantă.
După cum bine știm, uleiul de motor trebuie schimbat odată la 1 an sau la 10 mii de kilometri, depinde dacă ai îndeplinit numărul de kilometri. Fără acest lichid, vehiculul nu poate funcționa în parametrii normali, iar pentru a te asigura că funcționează corespunzător, alege un lichid care oferă putere de curățare și performanță, indiferent de perioada anului și de temperaturi.
Distribuția și kitul de transmisie trebuie de asemenea atent verificate înainte de orice plecare. Dacă autoturismul tău are peste 60.000 de kilometri și niciodată nu ai schimbat aceste componente, roagă-ți mecanicul să analizeze curelele, pentru a fi sigur că nu se vor rupe pe timpul călătoriei și nu vei întâmpina probleme tehnice. Cureaua de transmisie ruptă va face că mașîna să nu mai aibă servodirecție, lucru foarte periculos la viteze mari, cea de distribuție va crea probleme motorului, iar bateria nu va mai fi alimentată, tu riscând să rămâi cu mașîna defectă pe autostrada sau pe drumuri internaționale. Echipa RomTractari vă ajută în aceste situații, doar sunând la numărul afișat pe pagină web și solicitând serviciul Tractări Auto, un echipaj se va deplasa în cel mai scurt timp către locația ta și va începe procedurile de tractare.
Nu improviza! Mulți conducători auto aleg varianta improvizației mai ales când vine vorba despre tobă. Vedem zilnic mașini cu tobă sudată sau prinsă cu o sârmă simplă, iar proprietarii auto aleg să investească în vehiculul lor doar în momentul în care rugina a acaparat toată suprafața, iar zgomotele devin extrem de deranjante. Înainte de a porni la drum, verifică dacă toba este intactă, pentru că nu-ți dorești să se desprindă pe drumurile anevoioase și montarea acesteia poate deveni o sarcină foarte complicată pentru persoanele neexperimentate.
Nu uita de starea direcției și a frânelor! Atât carosabilul care se află în stare proastă, cât și traficul de nedescris sunt doi factori care accentuează uzarea rapidă a acestor două componente. Discurile și plăcuțele de frână, dar și capetele de bară sunt piesele de baza care asigură frânarea corespunzătoare și cu ajutorul cărora mașina menține direcția de mers, fără să te afli în situația în care pe un drum drept, aceasta să tragă stânga sau dreapta, lucru care te poate pune în pericol pe tine sau pe ceilalți participanți la trafic.
Efectuează un test complet înainte de orice călătorie! Odată ce ai verificat și schimbat piesele auto despre care am discutat mai sus, mai rămâne doar să efectuezi un test pentru frânare și pentru unghiul de fugă al mașinii pentru a te asigura că ești pregătit să pornești în concediul mult așteptat. Nu te baza integral pe o opinie care nu are că punct de plecare un test efectuat cu dispozitivele specifice.
Acum ești gata să pornești la drum către vacanța mult așteptată și să conduci vehiculul personal în condiții optime. Nu rata niciun pas dintre cei expuși mai sus și asigură-te că întotdeauna apelezi la oameni specializați în domeniu, care cunosc toate procedurile necesare unei inspecții ca la carte. Nu uita să contactezi echipa de Tractări Auto, RomTractari, de fiecare dată în interval Non-Stop, când te afli în situația unei pene de motor, de roată sau pur și simplu mașina nu mai reprezintă un mijloc sigur de transport și ai nevoie de ajutorul unor profesioniști pentru a o transporta către locația dorită sau cel mai apropiat service.