Conferinţa Naţională a Family Business Network România Conservarea afacerilor de familie şi transferul către noua generaţie

0
268

Desfășurată cu sprijinul LGT Bank AG, banca familiei Princiare de Liechtenstein, conferinţa de anul acesta a adus în fața publicului român experți din 4 țări pentru a prezenta soluții de finanțare a afacerilor de familie și de conservare a patrimoniului familial şi a oferit cadrul în care s-a dezbătut dilema tinerilor care sunt chemați să preia afacerile înființate de părinții lor.
„Un lucru este cert: dacă generaţia copiilor şi nepoţilor noştri nu se implică, afacerea de familie se vinde sau pur şi simplu dispare. Dorința și capacitatea tinerilor de a duce mai departe afacerile de familie reprezintă fundația pe care se vor construi și planurile de finanțare pe termen mediu și lung ale acestor companii”, a declarat în deschidere dl Florin Madar (foto 1, alăturat), Președintele Family Business Network România. El a adăugat că de succesul transferului către noua generație depinde viitorul multor branduri importante create în ultimii 28 de ani în România.
„În Conferinţă trecem la nivelul următor al problematicii afacerilor de familie, având ocazia să discutăm despre soluţii de conservare a patrimoniului familial prin prezentarea structurilor folosite de decenii de către afacerile de familie occidentale”, a adăugat dna Mihaela Hărşan – Secretarul General al Family Business Network România și moderatorul discuțiilor (foto 2, alăturat).
În primul panel (foto 3, alăturat), moderat de dl Marius Ştefan (proprietar Autonom şi membru al Family Business Network România), dl Corneliu Bodea (Adrem Invest, membru al Family Business Network România) a vorbit despre greşelile de finanţare, pe care o companie de familie le poate face, referindu-se la experienţa proprie, care au destabilizat businessul pentru câţiva ani. În final, datorită măsurilor luate, firma Adrem a ajuns la rezultate spectaculoase. În continuare, dl Cornel Marian (Oresa Ventures) a vorbit despre experienţa sa în calitate de investitor din partea familiei proprietare a afacerii Oriflame, de activitatea în cadrul acestui family office, de investiţiile făcute şi modul de comportare al unui fond de venture capital care este, el însuşi, o afacere de familie. Dl Cristian Nacu, International Finance Corporation (IFC), a vorbit atât în calitatea sa de specialist în fondurile de venture capital, cât şi ca reprezentant al Băncii Mondiale, explicând tipurile de finanţare acordate şi dimensiunea afacerilor în care investeste International Finance Corporation. Dl Nacu a subliniat faptul că se doreşte o mărire a numărului proiectelor finanţabile în România şi, în acest fel, o intensificare şi diversificare a suportului şi activităţii International Finance Corporation. Dl Adrian Tănase (Bursa de Valori București) a vorbit despre atragerea de capital prin cotarea la bursă şi despre condiţiile de raportare şi de transparenţă odată asumate şi pe care această procedură le implică. Au fost prezentate studii de caz de succes în care companii românești au beneficiat de soluțiile amintite, au fost listate la Bursă sau au atras finanțări din străinătate. Alinierea obiectivelor pe care le au proprietarii de companii cu scopurile finanțatorilor a fost prezentată ca o soluție importantă a parteneriatelor pe termen lung între aceștia. La acest moment, 6 companii de familie sunt cotate pe bursă, iar alte câteva de dimensiuni mai mici pe Alternative exchange in Romania (AeRO), iar evoluția acestora prin atragerea de lichidități de pe piața de capital a fost un succes.
Reprezentanții SwissIndependent Trustees – Elveţia, una dintre cele mai importante firme specializate în conservarea averilor, au prezentat avantajele conceptului de trust. Importanța creării unui Birou al Familiei, cât și adoptarea Constituției de Familie, au fost argumentate prin necesitatea depășirii unor posibile momente dificile în parcursul unei companii deținute consecutiv de membrii aceleiași familii.
Panelul NextGen (foto 4, alăturat) – care a adunat tinerii reprezentanți ai tradiționalelor afaceri înființate de antreprenorii români – a fost de departe cel mai animat. Cei patru tineri care şi-au asumat raspunderea: dl Radu Timiş Junior, dl Alexandru Vlad, dl Marius Ionescu şi dl Ciprian Moldoveanu, reprezentanții Cris-Tim, Fildas-Catena, Baurom și Nordic Food au vorbit despre importanța independenței decizionale de care se bucură în prezent din partea fondatorilor afacerii, dar și despre consultarea cu părinții atunci când sunt vizate decizii strategice. Cei prezenţi în sală au avut prilejul să-i asculte pe aceşti lideri tineri, care au vorbit despre propriile abordări în conducerea propriilor companii, despre măsurile luate pentru îmbunătăţirea structurii organizaţionale şi a comunicării interdepartamentale. Au impresionat disciplina şi profunda dedicare a reprezentanţilor tinerei generații în a-și demonstra cunoștințele, a obține rezultate și a păstra tradițiile unor firme în care au crescut, ca și a unor branduri create de părinții lor. Curajul, dar și nevoia de control, limitele stabilite foarte clar în distribuirea responsabilităților și dorința continuă de profesionalizare sunt ingredientele de succes ale acestor tineri oameni de afaceri.
A impresionat și prezentarea spectaculoasă a dlui Thomas Zhang, el însuși un reprezentant al tinerei generații britanice de moştenitori, care a vorbit despre problemele copiilor cu părinţi foarte ocupaţi, de angoasele singurătăţii, despre incertitudini sau lipsa curajului necesar, pe care unii tineri le pot simţi. Dl Thomas Zhang a insistat asupra importanței de a-ți urma visul, a dilemei moştenitorilor de a continua sau nu afacerea familiei și a implicațiilor pe care una sau alta dintre alegeri le-ar avea asupra persoanei lor. Uneori este necesar un parcurs ocolitor pentru a te regăsi şi dobândi liniştea necesară luării unei decizii. Iar dacă finalul acestui demers este să te implici în afacerea de familie, se cheamă că ai ales conştient, fără presiune din partea familiei şi că ştii de acum că asta este ceea ce vrei să faci în continuare cu viaţa ta.
Family Business Network România este o organizație ce cuprinde şi reprezintă interesele afacerilor de familie româneşti care depăşesc o cifră de afaceri de 5 milioane de euro. Ea urmărește să aducă la cunoștința autorităților existența, potențialul afacerilor de familie și aspiraţia unui parteneriat cu acestea. La acest moment, din Family Business Network România fac parte 27 de companii: ADREM INVEST, AGRICIN, ALL ELECTRICS 95, AMSET, ARENA CITY CENTER, AUTONOM, BOG’ART, CRIS-TIM, DINAMIC 92, DMF POLIPLAST, ELECTRA, EXIMTUR, FAN COURIER, FILDAS-TRADING, GLOBAL VISION, IVATHERM, MB TELECOM, M&M PRODUCT, NOVAINTERMED, OMNILOGIC, PIAȚA DE GROS, SECPRAL PRO INSTALAŢII, TECNOSTAR CONSULTING, TE-ROX PROD, TEMAD CO, TESTER GRUP, TRANSAVIA.
Family Business Network România este membră a European Family Businesses, cu sediul la Bruxelles.
Pentru detalii și fotografii:
Otilia Ostroțky
Email. otilia@tonica.ro și
Mihai Mătieș
Email. mmaties@mastermindcom.ro