Communities in Focus/ Gândire globală. Acțiune locală.

0
261

Prima parte a evenimentului a avut ca temă centrală importanța consultărilor publice și participarea comunității la realizarea proiectelor de dezvoltare urbană.  Evenimentul a debutat astfel cu proiectul Raumwerk D din Düsseldorf (unul dintre cele mai complexe proiecte de consultare publică și reconfigurare urbană a unui întreg oraș) precum și un dialog privind abordarea corectă a proiectelor urbane de anvergură și implicarea tuturor actorilor relevanți, între Arh. Eugen Pănescu și Dr. Arnold Voss, urbanist de renume internațional, activ atât în domeniul urbanistic cât și în cel civic.
Domnul Marius Cristea, Banca Mondială a prezentat în premieră absolută rezultatele procesului de consultare al Băncii Mondiale, “Prioritățile orașului tău”. Acest proces de consultare, unic pentru orașele din România și pentru prioritățile lor de dezvoltare, a implicat 41 de municipii, 372 de proiecte strategice și peste 72 de miliarde de euro pentru dezvoltarea orașelor României. Consultarea la care au participat 100.000 de români are ca țel schițarea unei politici de dezvoltare urbană și metropolitană a României.  Procesul de consultare a fost finalizat pe 22 martie, iar pe 26 martie, la Cities of Tomorrow #7 au fost prezentate  rezultatele. S-a constatat că există o corelație directă între nivelul de studii, un anumit profil ocupațional și interesul pentru comunitate. Printre proiectele prioritare votate de cetățeni pentru București expertul Băncii Mondiale a amintit: extinderea și modernizarea rețelei de metrou, modernizarea centurii, realizarea autostrăzii de centură care să treacă prin județul Ilfov.
Ca linie generală priorități pentru românii din toată țara sunt cele din domeniul sănătății și al infrastructurii.
Înaintea acestei a 7-a ediții a Cities of Tomorrow a fost organizat un concurs de proiecte adresat administrației publice, mediului de business și societății civile. S-au avut în vedere, în delimitarea proiectelor câștigătoare, factorul dezvoltării sustenabile. S-au căutat, așadar, inițiative cu un impact deosebit asupra acestui tip de dezvoltare, cât și asupra marketingului regiunii, calității vieții, dialogului între stakeholderi.
Cu ajutorul unui juriu format din personalități cu experiență vastă, s-au stabilit 10 finaliști din totalul de 83 de proiecte propuse. Așadar, 10 inițiative au primit  atenție deosebită cu prilejul acestei conferințe având ocazia să se prezinte în plen, în cadrul sesiunii de pitching: la categoria administrație publică: Reșița (“Încredere în Reșița” – program finanţare locală), Reghin (Reghin City App), Oradea (transformarea centrului istoric Oradea), Invest in Jiu Valley; la categoria mediu de business: Ceetrus (Drumul Taberelor), Life is Hard (City Apps), Speedwell (Record Park Cluj-Napoca); la categoria societate civilă: Asociatia Over4 (reabilitare blocuri), Fundaţia Comunitară Bucureşti (Bucureştiul Pregătit – fond pentru dezastre majore), OAR (platforma 30zile.ro)
Cele 83 de proiecte depuse pot fi consultate aici: https://www.citiesoftomorrow.ro/submitted-projects.html
Câștigătorii au fost la categoria administrație publică: Reșița (“Încredere în Reșița” – program finanțare locală); la categoria mediu de business: Ceetrus (Drumul Taberelor); la categoria societate civilă: Asociația Over4 (reabilitare blocuri).
Premiile acordate de AHK România au fost pentru categoria administrație publică: 1 pachet vizitator la Expo Real 2019, cel mai important târg din Europa pentru proiecte imobiliare și investiții, pentru categoria mediu de business: 1 an de parteneriat econet romania, platforma green-tech a AHK România www.econet-romania.com, pentru categoria societate civilă: 1 participare la delegația organizată de AHK România la Smart City World Congress în Barcelona, 2019
Ideea cu concursul de proiecte ne-a venit din dorința de a atrage atenția asupra exemplelor de bune practici din România, din dorința de a le oferi o bună platformă de promovare. Și faptul ca au fost depuse 83 de proiecte este o dovadă clară a succesului acestei inițiative. Această țară, România, este plină de oameni creativi cu idei inovative. Este impresionată energia din această țară. Trebuie să ne folosim de acest avantaj și o vom face.
Sebastian Metz, Director General AHK România
A doua parte a evenimentului a fost dedicată găsirii unor soluții concrete, viabile referitoare la opt teme de importanță majoră în dezvoltarea regională: eficiență energetică și management energetic, finanțare și fonduri UE, mobilitate economie circulară, turism & lifestyle, reconversie și revitalizare, dreptul construcțiilor, guvernanța orașelor/digitalizare/platformă de informare urbană. Fiecare din acestea au fost tratată în mod individual în cadrul unor mese rotunde moderate de specialiștii în domeniu. În cadrul dezbaterilor de la mesele rotunde fiecare participant a putut contribui activ cu soluții pentru tema aleasă. Cele mai bune soluții găsite au fost votate de participanți și premiate în cadrul ceremoniei de premiere de la finalul evenimentului.
Masa Rotundă Turism&Lifestyle, moderată de domnul Dragoș Anastasiu a fost cea premiată de public, soluția găsită pentru Băile Herculane fiind favorita acestuia. 31 de persoane, specialiști în domeniul turismului, ospitalității, cel medical și al protecției patrimoniului precum și reprezentanți ai administrației publice centrale și locale au ajuns la concluzia că trebuie creată o organizație de management a destinației la Herculane. Manager de Proiect al acestui demers a fost numit domnul Marius Băzăvan (Bacolux). „Turismul nu are timp să aștepte și din acest motiv este nevoie de acțiune acum. Băile Herculane sunt o perlă a turismului românesc de care până acum nu am avut grijă. Cu o organizație de Management a Destinației locală sprijinită de toți stakeholderii prezenți la masă, în trei, patru ani Herculane va ajunge acolo unde trebuie”, a declarat domnul Dragos Anastasiu, Președinte al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane.
Ca în fiecare an soluțiile sugerate pentru fiecare temă tratată la Cities of Tomorrow vor fi centralizate în broșura de follow-up a evenimentului și de asemenea Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană va încerca să le implementeze împreună cu partenerii săi din mediul privat și public. Pentru mai multe detalii în acest sens: www.citiesoftomorrow.ro
Ediția de anul acesta a „Cities of Tomorrow” a confirmat încă o dată că evenimentul, organizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană, a devenit o importantă platformă de interacțiune între mediul public și cel privat, oferind posibilitatea unui schimb important de informații, de experiențe și nu în ultimul rând crearea de noi contacte de afaceri. Mulțumim celor peste 300 de participați pentru implicare, sponsorilor (e.on romania, Robert Bosch, Siemens Romania, Telekom Romania, WDP Development, Enayati Medical City, ExpoReal Messe München, Rec Partners, RER Group, Stalfort. Legal. Tax. Audit, Sistemul National de Reciclare a Bateriilor, Urban Wins) și partenerilor pentru susținere.
Conferința a fost înregistrată și poate fi urmărită pe pagina de facebook AHK România.